miercuri, 18 ianuarie 2012

Pat Metheny

Cand ma gandesc la Pat Metheny, exact imaginea asta imi vine in minte - o claie mare de par, un tricou marinaresc, un om modest si o bucurie nesfarsita de a canta. 

Unii au spus ca ar fi extraterestru. As fi putut sa intind mana si sa-l ating, sa vad, dar... Dar daca e? Mai bine nu. Altii au spus ca ar fi un Motzart al chitarei, iar multi sustin ca ar fi cel mai bun chitarist din toate timpurile. 

Daca e sa ne luam dupa ce distinctii a obtinut, ultima afirmatie nu este departe de adevar - 34 nominalizari la premiul Grammy, la 12 categorii, 10 categorii castigandu-le (nimeni nu a mai reusit asta), 18 premii Grammy, 35 de albume vandute in peste 20 milioane de exemplare. Nu-i rau pentru un artist de jazz, nu? Pat Metheny poate face oricand ca un stadion sa fie la fel de neincapator ca la un concert Metallica. In 2009, 2010 si 2011 a fost votat drept cel mai bun chitarist de catre cititorii revistei DownBeat.


Patrick Bruce Metheny (Pat) s-a nascut in 1954, in Kansas City si provine dintr-o familie de muzicieni. Probabil asa se explica... in loc de mancare a primit muzica, in loc de aer a respirat muzica. La 8 ani a inceput sa cante la trompeta. Nu l-as fi vazut niciodata un mare trompetist. Sau poate ma insel. Nici el nu s-a vazut, asa ca a schimbat trompeta cu chitara. La 15 ani deja canta cu cei mai buni artisti din Kansas, la 18 preda la facultatea din Miami, iar la 19 ani a devenit cel mai tanar profesor din toate timpurile la Berklee College of Music (cea mai tare scoala de muzica din lume). Aici la cunoscut pe marele vibrafonist Garry Burton si i s-a alaturat.


Garry Burton l-a facut cunoscut in toata lumea, dar asta oricum cred ca s-ar fi intamplat mai devreme sau mai tarziu. Eu cred ca asta a fost perioada in care in mintea lui Pat au inceput sa incolteasca sunetele astea care i-au facut pe multi sa spuna ca e nepamantean. Vibrafonul e un instrument cu totul special, iar cand incape pe mana unui magician ca Garry Burton, nu e de mirare ca te inspira si te transpune. Odata cu primul sau album din 1975 - Bright Size Life a reinventat sunetul chitarei clasice de jazz. Cred ca si cei 4 ani de trompeta l-au influentat pentru ca solo-urile de chitara parca au o influenta venita din solo-urile trompetistilor (nu sunt muzician si nu ma pricep la tehnica, dar mie asa mi se pare). 



In 1977 a avut loc o intalnire remarcabila: Pat Metheny si Lyle Mays - o prietenie ce dureaza de aproape 25 de ani, comparata de multi cu cea dintre Lennon si McCartney. Asa s-a nascut Pat Metheny Group,




Baietii astia au fost atat de prolifici incat mi-e foarte greu sa aleg ceva reprezentativ. Asta si pentru ca toata muzica lor e fenomenala. V-am spus ca Pat mananca muzica si respira muzica. Majoritatea vietii lui a petrecut-o in turnee. Imaginati-va - face intre 120 si 240 de turneee pe an si asta de vre-o 25 de ani incoace. 


 

 

 

 Mai vreti? Unii ii apreciaza muzica, iar altii sunt de-a dreptul fanatici - se duc dupa el la concerte in jurul lumii. Ma rog, cam greu sa tii pasul cu el, dar se duc.


 

 

 

Toate piesele de mai sus sunt cu grupul Pat Metheny. Dar ca orice artist de jazz, a fost implicat si in proiecte punctuale, astfel ca a avut ocazia sa cante in aceeasi formatie cu nume foarte grele ale jazz-ului, ca Chick Corea, Michael Brecker, Jaco Pastorius, Herbie Hancock. In ultimul timp are un nou Pat Metheny Group impreuna cu Richard Bona.

Cand nu compune si cand nu e plecat in turneu, Pat Metheny este inginer. Se joaca cu sintetizatoare si cu calculatoare in cautarea de noi sunete. In toti acesti ani a folosit aproape exclusiv doar doua chitari: Gibson ES 175 Electric, iar cand aceasta a devenit prea subreda ca sa o mai ia in turnee a inceput sa cante pe un Ibanez PM100 (PM insemnand Pat Metheny Model :) ). Asta nu inseamna ca s-a multumit cu atat. Si-a facut propria lui chitara, bineinteles ceva care nu-i putea trece decat lui prin cap - Pikasso - chitara cu 42 de corzi.



Asta a fost doar incalzirea.  Ultimul lui proiect este deja la alt nivel. Se numeste Orchestrion si arata cam asa:


 


Este ca e extraterestru?


Inca nu s-a retras din activitate si sper ca nici nu are de gand in urmatorii 50 de ani. Daca vreti sa stati la curent cu activitatea lui, vizitati site-ul Pat Metheny si pagina de facebook 


Puteti asculta Pat Metheny oricand, gratis la Pat Metheny Radio


Sper ca o sa va placa.
Publicat de la Niciun comentariu:

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Michel Petrucciani


Uneori, imperfectiunea unei creatii o face si mai valoroasa si mai frumoasa si in orice caz unica. Stai si te minunezi...
Michel Petruciani a fost una din aceste intamplari exceptionale. Un omulet in care a incaput tot talentul din lume si o bucurie rara de a trai fiecare clipa din scurta lui viata.


A venit pe lume in sudul Frantei in 1962, avand toate oasele rupte la nastere. A fost diagnosticat cu osteogeneza imperfecta - numita si boala oaselor de sticla. I s-a prezis o viata foarte scurta, nu mai mult de 20 de ani, iar din punct de vedere fizic handicap sever - a avut sub 1 metru inaltime, iar oasele i se fracturau foarte des. Dar a fost binecuvantat cu multa carisma si cu un talent muzical iesit din comun.


In familia Petrucciani s-a cantat muzica - tatal lui a fost chitarist, unul din frati basist iar celalalt tot chitarist. Michel a inceput sa cante la pian de la varsta de 4 ani, influentat de un concert al lui Duke Elington vazut la televizor. Atunci a zis ca vrea sa ajunga la fel de mare ca Duke. Eh, poate nu ca Duke, dar in felul lui a ajuns foarte mare si a reusit sa cucereasca America si intreaga lume.


Nu s-a dus niciodata la scoala. Si-a petrecut intreaga copilarie studiind pianul, cate 10 ore pe zi. La 13 ani canta de parca ar fi avut 40 de ani de experienta. Pana la 18 ani deja devenise cunoscut in Franta - a participat la festivalul de jazz de la Paris si a facut senzatie la Theatre de la Ville, dar visul lui era America.
Printr-o recomandare a ajuns in California, in casa saxofonistului Charles Lloyd. Charles tocmai spusese ca se retrage, dar cand l-a ascultat prima data pe Petrucciani s-a razgandit. Va dati seama, vine la voi unul care merge pe sub masa si de abia se tine pe picioare, va ganditi "ce-o mai vrea si asta de la viata mea?", iar pe urma, cand se pune la pian si canta... wow. A fost atat de impresionat incat 2 zile au cantat impreuna non-stop, iar rezultatul a fost o colaborare de 5 ani si 3 albume produse.


Charles Lloyd i-a deschis efectiv toate usile si astfel, Michel Petrucciani a ajuns primul european care a semnat un contract cu celebra Blue Note Label. In perioada anilor '80 a reusit sa cante impreuna cu unii dintre cei mai buni artisti de jazz din lume - bateristii Al Foster, Jack DeJohnette; basistii Dave Holland, Gary Peacock, Eddie Gomez, Stanley Clarke, Cecil McBee; chitaristii Jim Hall, John Abercrombie, John Scofield; saxofonistii Lee Konitz, Warne Marsh, Joe Lovano, Joe Henderson, Wayne Shorter, David Sanborn si Gerry Mulligan, ca sa nu spun de legendarul trompetist Dizzy Gillespie .


Succesul i-a dat ocazia sa se rasfete si aceaiasi ani '80 newyorkezi au insemnat si o goana salbatica dupa sampanie, droguri, femei si petreceri. Da, piticul a avut mare succes la femei, una din ele declarand ca este la fel de talentat in pat ca si la pian :) 
La sfarsitul lui 1989 s-a intors in Franta unde a devenit un adevarat star. Compozitiile lui au devenit mai elegante, stilul sau mai simplu, dar mai profund.

In 1994 a primit Legiunea de Onoare la Paris.
In 1999 a concertat si la Bucuresti, la Ateneul Roman. Dupa cateva zile a murit de pneumonie. 
A trait mai putin de 38 de ani,  dar cu 18 mai mult decat i-au prezis doctorii la nastere si a trait foarte intens lasand in in urma lui o opera remarcabila.

Discografie (wikipedia):
Publicat de la Niciun comentariu:

Naturally 7



Am fost intr-o zi pe la frati-miu. Din vorba in vorba... imi zice - hai sa iti arat un superconcert. Ce concert, zic eu? Eram cam pe fuga si nu prea aveam chef de muzica. Mah, e supermisto, stai un pic sa vezi imi zice el. 

Despre ce era vorba - Quincy Jones 75th Birthday Celebration Concert, tinut la Montreux, Elvetia in 2008. 
WOW!Chiar ca! Asta chiar e un concert care merita sa-l vezi. 

Despre Quincy Jones o sa vorbesc altat data. Acum o sa va spun doar atat: Quincy Jones e probabil numele cel mai respectat in industria muzicala din US. Multi artisti isi datoreaza carierele lui si, in mod firesc, au venit sa-si celebreze maestrul. Cine e amator de jazz probabil ca stie ca Montreux este un loc special - an de an se organizeaza aici unul din cele mai tari festivaluri de jazz din lume. Deci, ca sa nu o mai lungesc, un concert la superlativ din toate punctele de vedere. Mai era si BlueRay... 

Mi-au atras atentia in mod deosebit baietii astia - Naturally 7. Marturisesc ca nici nu auzisem de ei, desi s-au infiintat din 1999. Acum nah, nu poti sa ii stii chiar pe toti, veti spune. Ei da, dar de astia merita sa stii. De aceea vreau sa vi-i prezint si voua.



Cine sunt Naturally 7?
Evident, o trupa formata din 7 persoane 
Roger Thomas (musical director, arranger, 1st Baritone, Rap), 
Warren Thomas (percussion, guitar, clarinet, 3rd tenor), 
Rod Eldridge (1st tenor, scratching, trumpet), 
Jamal Reed (4th Tenor, electric guitar), 
Dwight Stewart (2nd baritone), 
Garfield Buckley (2nd Tenor, Harmonica),
“Hops” Hutton (Bass).

Bun, v-am zis cine sunt si la ce canta fiecare. Stati un pic. Aici e partea foarte interesanta si inedita. Ei NU canta la nici un instrument. Canta DOAR cu vocea. Dar imita senzational de bine instrumentele muzicale.

Asta e chiar piesa din concertul aniversar Quincy Jones:


Au inceput ca un grup a cappella. Si-au demonstrat talentul inca de la inceput. Au participat in New York la un concurs a cappella, l-au castigat, dupa care au mai castigat cateva la nivel national (in USA).

Totusi, ei au vrut mai mult nu doar sa fie un alt grup a cappella, chiar daca ar fi fost printre cei mai buni. Unul din cei 2 frati Thomas, Warren, si-a amintit ca in copilarie isi dorea mult sa cante la tobe dar maica-sa nu a vrut sa-i cumpere asa ceva pe motiv ca sunt prea zgomotoase. Omul a inceput sa imite sunetul tobelor si cu timpul si-a vazut visul implinit - acela de a canta la tobe, doar ca fara tobe.
Pornind de la ideea asta si ceilalti membri ai grupului si-au descoperit fiecare un instrument la care "sa cante" si au lansat un nou stil - VOCAL PLAY.

Care e diferenta intre A Cappella si Vocal Play? A Cappella inseamna sa canti fara intrumente muzicale, Vocal Play inseamna sa canti ca si instrumentele muzicale.

Pana acum au scos 5 albume:
2000 Non-Fiction 
2003 What Is It
2006 Ready To Fly 
2009 Wall Of Sound 
2010 Vocal Play

Ca sound, muzica lor inclina spre R&B cu accente Rap si beat-boxing.

Pe langa faptul ca suna foarte bine ceea ce canta ei, baietii stiu sa faca si show, asa ca este o placere sa ii vezi si sa ii asculti. 

Unul din cele mai faimoase clipuri ale lor a fost inregistrat ... la metrou in Paris. Au avut asa de mare succes incat au urcat imediat pe primele locuri in topurile din Franta, Belgia si Africa de Sud, iar dupa aceea prin toata Europa.

Piesa se numeste I can feal it (In the Air Tonight). Cred ca o sa o recunoasteti foarte usor. Daca nu, va ajut eu ... fost tobosar in trupa Genesis, .... Phil, tot nu v-ati amintit? Exact, Phil Colllins:


Daca observati in clip, Naturally 7 au reusit sa ii electirzeze pe toti, cred ca oamenii nici nu s-au mai dat jos unde vroiau sa coboare pentru ca se umpluse ochi vagonul. Dar... e un nene impasibil, cu casti in urechi si cu fata de idiot care a reusit sa rateze tot spectacolul fiind doar la cativa centrimetri distanta de el. Ce loser. 

Mai multe informatii gasiti pe site-ul lor - Naturally 7

A, si sa nu uit. Imi place si ca au o viziune moderna despre distributia de muzica. Gasiti foarte multa muzica de-a lor gratis pe site-ul lor YouTube - Naturally 7. 
Enjoy!
Publicat de la Niciun comentariu:

Eliane Elias


Ma gandeam ca poate in sfarsit incepe sa se incalzeasca afara. Ei as. Mai, ce frumos ar fi sa ma teleportez acum in Brazilia! Nu se poate? Ia sa vedem. Macar cu puterea mintii. 

Marturisesc ca nu stiu foarte multe lucruri despre Brazilia. Bine, iti vin imediat in minte fotbal, cafea, Amazon, hidrocentrale, Royce Gracie si JiuJitsu brazilian, o tara aflata in Top 10 puteri economice dar renumita pentru favele, samba, carnavalul de la Rio, plaja de la Ipanema si muntele Corcovado. 

Daaa... Girl from Ipanema, celebra bossa nova a lui Joao Gilberto! Dar nu despre Joao Gilberto vreau sa vorbesc acum ci despre "the girl from Sao Paolo" - Eliane Elias


Eliane este poate cea mai cunoscuta femeie din jazz, dupa Ella Fitzgerald si Mahalia Jackson. Nu are nici pe departe vocea Ellei sau a Mahaliei dar as putea spune ca este o artista mult mai completa pentru ca este si o foarte buna pianista si se pricepe bine de tot si la compozitie si aranjamente. Unde pui ca arata mullt mai bine ;)

Deci, Eliane s-a nascut in Sao Paolo, Brazilia in 1960. Maica-sa si sora-sa cantau de asemenea la pian asa ca la ea muzica e o afacere de familie. Si-a inceput cariera la 17 ani impreuna cu Toquinho si Vinicius de Moraes cu care a inceput sa faca turnee, in special in America de Sud. Intr-unul din turnee l-a cunoscut pe bassistul Eddie Gomez. Acesta a convins-o sa vina la New York si sa se alature trupei Steps Ahead. 


Steps Ahead au ramas si acum printre favoritii mei. Va trebui sa scriu in detaliu despre ei ca am ce - toti muzicanti de cea mai inalta clasa.

Sa ne intoarcem la Eliane Elias.
Intre timp s-a insurat cu Randy Brecker, fratele lui Michael Brecker. 

In 1984 a scos primul ei album - Amanda (dupa numele fetitei sale)

2 piese de pe acest album: AMANDAMADA - samba style si PANDAMANDIUM - Brecker Brothers style

 

A fost votata drept Best New Talent in revista JAZZIZ magazine.
Daca vorbim despre distinctii, pot sa adaug ca a fost nominalizata la premiile Grammy(Best Jazz Solo Performance -cu Herbie Hancock - Solos and Duets; Best Large Jazz Ensemble Album - impreuna cu Big Band-ul Radio din Danemarca; Best Latin Jazz Album - pentru albumul Samba Triste), a avut numeroase piese in Top 5 Bilboard magazine sau in topurile din Europa si Japonia, Discuri de aur, distinctii precum Beyond Musician, Best Composer, Jazz Pianist, Female Vocalist, Musician of the Year, Best Vocal Album... Nici nu le mai insir pe toate. Ori e foarte buna ori tipa asta vaneaza medalii ca prea are multe. Dar mai degraba e foarte buna.

Ce mi se pare foarte interesant la Eliane Elias este dorinta ei de explorare si autoexplorare. Daca la inceputul anilor 80 aborda stilul fusion alaturi de Steps Ahead si Randy Brecker, anii 90 ne arata o alta personalitate inclinata mai mult catre jazz clasic. Si nu doar jazz. Albumul On the Classical Side contine interpretari de Bach sau Ravel.


Eliane Elias Plays Jobim. Un alt mare succes, o alta latura a Elianei, probabil cea mai puternica - Bossa Nova. N-a fost o descoperire ci o redescoperire, o revenire la origini. De fapt lucrurile se leaga - si-a inceput cariera alaturi de Vinicius de Moraes, acelasi de Moraes care a scris versurile multor din cantecele lui Antonio Carlos Jobim. 


Cel mai bine e sa o lasam chiar pe ea sa ne spuna povestea ei, one of the Bossa Nova Stories


Discografie:
    * 1984: "Amanda"
    * 1987: Illusions
    * 1988: Cross Currents"
    * 1989: So Far So Close"
    * 1990: Eliane Elias Plays Jobim
    * 1991: A Long Story
    * 1992: Fantasia
    * 1993: Paulistana
    * 1993: On the Classical Side"
    * 1995: Best of
    * 1995: Solos and Duets
    * 1997: The Three Americas
    * 1998: Sings Jobim
    * 2000: Everything I Love
    * 2001: Impulsive!
    * 2001: The Best of Eliane Elias, Vol. 1: Originals
    * 2002: Kissed By Nature
    * 2003: Timeless Eliane Elias
    * 2003: Brazilian Classics
    * 2004: Giants of Jazz: Eliane Elias
    * 2004: Dreamer
    * 2005: Sings & Plays
    * 2006: Around the City
    * 2008: Something For You: Eliane Elias Sings & Plays Bill Evans
    * 2009: Bossa Nova Stories
    * 2010: "Plays Live"




Publicat de la Niciun comentariu:

Mike Stern


Este considerat unul din cei mai buni chitaristi din lume. 
S-a nascut in Boston in 1953, a crescut in Washington, inceput sa cante la chitara de la 12 ani. A absolvit Berklee School of Music (cea mai faimoasa univesiate din lume in domeniul mzical, avand cea mai buna scoala de Jazz) unde l-a avut profesor pe Mick Goodrick si colegi pe Pat Metheny, Bill Frisell si John Scofield.


Mike Stern este unul din marii artisti care cred in Yamaha. Un motiv in plus pentru mine sa ma mandresc ca si pe motocicleta mea scrie tot Yamaha, chiar daca nu este o chitara. Fiecare artist nutreste ceva special pentru instrumentul cu care canta, dar la Mike Stern cred ca este mai mult decat atat. Sound-ul unic al chitarii sale face parte integranta din personalitatea sa artistica. Daca m-ar trezi cineva din somn si m-ar pune sa ascult o piesa de al lui, mi-as da seama imediat cine canta inca de la primele acorduri. 


Desi s-a remarcat inca de la inceputul carierei ca un excelent instrumentist, desi si-a creat o carte de vizita mai mult decat impresionanta prin colaborarea cu numele grele ale jazz-ului, Mike a preferat sa stea mult timp in umbra. Un fel de sideman cum spun americanii, adica un muzician care este invitat sa colaboreze cu o trupa pe un anumit proiect (concerte, inregistrari) dar care nu este un membru stabil al grupului respectiv. Totusi, am spus "un fel de" pentru ca Stern nu e un artist care doar isi face treaba corect. Performantele sale au avut o influenta foarte mare asupra succesului trupelor cu care a colaborat. Despre istoria sa, ca artist, e mai bine sa aflati chiar de la el, urmarind interviul de mai jos. Oricum spune lucruri mai interesante decat as putea eu sa o fac.




Cum spuneam, a colaborat cu unii dintre cei mai mari artisti de jazz:

Cu Billy Cobham 1979–81


 

Cu Miles Davis 1981–83, 85 

 

Cu Jaco Pastorius 1983–84


 

Cu David Sanborne 1986

 

Cu Michael Brecker si Steps Ahead

 

Cu Michael Brecker si Brecker Brothers

 

Cu Bob Berg

 

Cu Yellow Jackets

 

Albume:

1986 Primul album - Upside Downside - cu Bob Berg sax, Dave Weckl tobe, Mitch Forman clape , Mark Egan bass + David Sanborn sax, Jaco Pastorius bass invitati

Time in Place (1988), Jigsaw (1989), Odds or Evens (1991)

1993 Al doilea album - Standards - cu Bob Berg sax, Randy Brecker trompeta, Gil Goldstein clape, Jay Anderson contrabass, Al Foster tobe.

1994 Is What It Is - nominalizat la premiul Grammy - cu Michael Brecker sax, Will Lee bass, Bob Malach sax, Dennis Chambers tobe, Jim Beard clape, Ben Perowsky tobe,
Harvie Swartz bass

Between the Lines (1996) Give and Take (1997) Play (1999) Voices (2001)

These Times (2004) - Don Alias percutie, Dennis Chambers tobe, Richard Bona vocal, bass, percutie, Jim Beard clape, Victor Wooten bass

Who Let the Cats Out? (2006)

Big Neighborhood (2009) - Randy Brecker trompeta, Chris Wood bass, Steve Vai guitara, Bob Malach sax, Dave Weckl tobe, Esperanza Spalding vocal, bass 

 


Si doua concerte super cu Mike Stern... traiasca Google!


Publicat de la Niciun comentariu:

Toots Thielemans


Cine nu a auzit de Toots? Este un mosulica tare simpatic. Poate nu are o discografie impresionanta, poate nu a castigat prea multe premii dar Toots are un sarm aparte.

S-a nascut in 1922 in Bruxell, Belgia si a emigrat in USA in 1952
La 3 ani a inceput sa cante la acordeon si apoi la chitara. A inceput sa cante la muzicuta ca un hobby.
Visa sa ajunga profesor de matematica.

Cand spui Toots Thielemans te gandesti imediat la Blusette, o piesa extraordinara care a devenit tema standard in jazz, fiind preluata de multi alti artisti.




A facut coloana sonora pentru cateva filme: Midnight Cowboy, The Getaway, Sugarland Express, Cinderella Liberty, Turks Fruit, si tema principala din Sesame Street

 

A cantat de-a lungul carierei cu nume celebre Benny Goodman, George Shearing sau Charlie Parker. De altfel colaborarea cu Benny Goodman l-a facut celebru in lumea jazz-ului.
Cand Quincy Jones numeste pe cineva prietenul sau si il invita sa cante pe aceeasi scena cred ca nu mai e nimic de adaugat.

 






Publicat de la Niciun comentariu:

Scurta istorie a jazz-ului


In principiu, acest gen de muzica s-a nascut in ritmurile tobelor africane, a traversat oceanul si a fost introdus in America odata cu sclavii care munceau pe plantatiile de bumbac. ... arsita, toropeala, cateva bice pe spinarea sclavetilor ca sa ii mai energizeze si acestia incercau sa isi mai aline durerea in tanguieli inabusite.

New Orleans se considera a fi locul de nastere al Jazz-ului, dupa care acesta a "calatorit" de-a lungul fluvuiului Mississippi pana in St. Louis si Chicago si de acolo s-a raspandit in toata America.

Interesanta e originea cuvantului - to jazz= a pacatui, a curvi; jazzbow=curvar. Probabil ca bordelurile din New Orleans aveau peretii subtiri si nah... ceva scartaieli ritmice ale patului plus niste "solo-uri" care prevesteau orgasmul, acompaniate de alte gemete din camera alaturata si de bocaniturile care se auzeau de la etaj si iata cum se naste muzica. Acum ziceti si voi, poate exista ceva mai frumos de atat? Exact, jazz-ul e cel mai tare.

Ma rog, unii atribuie alte origini acestui cuvant, cum ca ar fi fost inventat prin San Francisco si ca nu stiu cine isi promova muzica ca fiind jazz. Niste pudici. Chiar daca ar fi adevarat, mie mi se pare mai interesanta prima varianta.

Acum, nu e chiar asa de simplu cum am descris eu. Jazz-ul este o adevarata corcitura de stiluri - ragtime (muzica de pian cantata prin baruri), dixieland (muzica country, cu accente africane venita la oras - New Orleans - si cantata cu instrumente mai sofisticate), Boogie-Woogie (derivat din blues; sau poate bluesul e derivat din boogie?)

Inca de la inceput jazz-ul a evoluat pe doua directii 
- negro spiritual si gospel - probabil ca negrii de pe plantatie nu mai puteau sa spere decat la mantuirea din viata de apoi; se mai strangeau seara in jurul focului si incercaus sa re creeze atmosfera tribala de prin locurile lor de bastina. Numai ca stapanii nu le dadeau voie sa danseze (probabil sa nu fie obositi a doua zi?) si nici sa bata la tobe (poate prea zgomotoase?) asa ca faceau si ei ce puteau. Sincer sa fiu, daca preotii nostri ar canta si ei gospel in loc sa cante pe nas, probabil ca m-as duce mult mai des la biserica.
- jazz, cu toate subgenurile ulterioare - o muzica ritmica dar sincopata - probabil primii artisti care au promovat acest gen  nu aveau cine site ce studii muzicale si se mai impleticeau la citit partituri (daca stiau sa o faca) iar cand cantau dupa ureche poate nu isi mai aminteau exact si incepeau sa improvizeze



Tot din jazz deriva si blues-ul, dar nu o sa spun o vorba despre blues acum.

Probabil ritmul este caracteristica esentiala a jazz-ului, este cea ce l-a facut sa devina atat de popular. In anii '20 era muzica dupa care se dansa in intreaga America. Va vine sa credeti? Cum danseaza ai nostri azi cand aud manele, cum se danseaza prin dicoteci pe muzica house, asa se dansa pe vremuri pe muzica de jazz. Evoluam, evoluam, nu?

Adevaratul "boom" s-a produs in perioada anilor '20-'30 - Chicago, euforie, betie (ca doar era prohibitie, nu?), mafioti, glamour, in fine, toata lumea are o imagine destul de clara pentru ca s-au facut nenumarate filme despre aceea perioada. In marile orase erau strazi intregi cu barur si cluburi unul langa altul iar muzicienii treceau si ei cu usurinta de la un stabiliment la altul (sa vada poate le pica si lor un contract, sa vada ce face concurenta, sa isi gaseasca alti parteneri cu care sa formeze o orchestra etc). Practic studierea concurentei le-a prins foarte bine pentru ca au inceput sa invete unii de la altii, au preluat idei, ce mai... knowledge sharing cu mult inainte sa se inventeze termenul. Rezultatul a fost remarcabil - jazz-ul a evoluat rapid de la muzica de amatori la muzica foarte elaborata. 

Cluburile mai mici nu isi permiteau sa plateasca prea multi muzicieni asa ca s-au consacrat formule restranse - 3 (pian, contrabas, tobe), 4 (pian, contrabas, tobe, saxofon/trompeta) si de aici incolo fiecare cat isi permitea... pana la big-band-uri cu 25 pana la 50 de muzicanti. Ca sa isi poata permite sa plateasca un big-band, clubul respectiv trebuia sa fie foarte luxos sau foarte mare (club de dans). Datorita formulelor in care se canta dar mai ales locurilor (club mic sau club de dans) au aparut din nou variatii in muzica de jazz. Specific big-band-urilor este genul Swing (a legana) - cu un ritm mai alert, improvizatie mai multa si Sweet (dulceag) - ceva mai lent, mai lasciv (bun pentru "vrajeala")

Iarasi ceva interesant - stilul Scat - arta de a improviza cu vocea, ca si cand ai canta la un instrument. Nu stiu sigur daca este adevarat dar se spune ca totul a inceput de la Louis Amstrong ... ati auzit de el, nu? a fos trompetist, nu? Ei bine, Louis trompetistul si-a uitat intr-o seara instrumentul acasa dar trebuia sa cante. Nu avea cu ce asa ca a improvizat. A cantat cu vocea imitand ceea ce ar fi trebuit sa cante din trompeta. Vocea aia a lui gajaita (se pare ca avea o problema la gat) l-a facut celebru peste noapte.


Petrecerea s-a terminat brusc cand a inceput criza economica si apoi al II-lea razboi mondial. Majoritatea big-band-urilor au disparut pentru ca erau prea scumpe. Au mai ramas doar vre-o 3 orchestre importante - Duke Elington, Count Basie (ai dracu' negrii astia, parca ar fi tiganii nostri - rege, imparat, presedinte international :))) si Glenn Miller (se vede ca era alb ca altfel sigur il chema King). Miller a murit la sfarsitul razboiului (accident de avion cand se ducea pe front sa mai ridice moralul trupelor) dar brand-ul a ramas.




Dupa razboi iar a inceput sa isi ia avant economia, iar au inflorit cluburile iar in cluburi ce sa se cante? Jazz, bineinteles ca doar nu o sa se cante Mozart. Bun, hai nu Mozart dar totusi, au aparut consumatori mai rafinati care vroiau altceva decat muzica comerciala. Si artistii isi doreau sa isi impinga limitele, sa cante si ceva mai sofisticat. BeBop este stilul care s-a cantat pana in anii '50 si in aceasta perioada s-au nascut "legendele" - Charlie Parker, John Coltraine, Miles Davis, Dizzie Gillespie (asta ca sa zic doar 4 care mi se par cei mai reprezentativi dar mai sunt multi altii)




V-a placut piesa de mai sus? So what? Este o piesa superba doar ca iti trebuie ceva "antrenament" sa o apreciezi la adevarata valoare. Se spune ca BeBop-ul a omorat jazz-ul. Ei, nu l-a omorat de tot doar ca jazz-ul a suferit o schimbare destul de abrupta de directie - de la muzica sofisticata dar accesibila maselor la muzica ultrasofisticata ce se adresa elitelor.

Au innebunit cu totii? Nu, doar au vrut sa experimenteze, sa impinga muzica catre teritorii nici de ei banuite. Dupa un timp, dupa ce si-au satisfacut setea de explorare, s-au mai linistit. Exact asa s-a si numit ce a urmat - Cool... un cognac inainte, o tigara dupa si o noapte de dragoste.


Jazz=America? Da, dar nu si in anii '60 pentru ca atunci Jazz-ul a insemnat plaja de la Ipanema sau muntele Corcovado. Antonio Carlos Jobim si Juao Gilberto au facut cunoscut lumii intregi Bossa Nova si cat de frumoasa este muzica braziliana. Si daca tot am mers in America de Sud nu pot sa nu il amintesc si pe faimosul compozitor de Tango - Astor Piazzola




Anii '80 au insemnat din nou schimbari puternice in lumea jazz-ului. Daca in anii '30 jazz-ul domina lumea, acum pop-rockul era la putere. Electronica si-a facut simtita prezenta si in felul cum se face muzica. Nici artistii de jazz nu puteau sta deoparte asa ca au inceput sa inlocuiasca pianul cu sintetizatorul, contrabasul cu chitara bass, uneori tobele clasice cu unele electronice... Daca exista pop-rock de ce sa nu fie si jazz-rock? Cum se putea un nume mai potrivit pentru acest nou stil decat Fusion? 


Jazz-ul este frumos si pentru ca oamenii care fac aceasta muzica nu imbatranesc niciodata. Acelasi Miles Davis care in anii '50 canta BeBop, in anii '60 Cool, s-a reinventat inca o data si a inceput sa experimenteze Fusion. Totusi, eu cand aud jazz-rock ma gandesc intai si intai la Chick Corea. Daca Fusion a fost un experiment de succes de ce nu si influente din alte stiluri? World Fusion despre asta vorba - influente din Ethnic music (afro-jazz, latin-jazz etc). Si romanii au incercat si le-a iesit (desi e cam greu sa compari cu ce se canta in America)

 

Ca si in muzica clasica si in jazz exista tendinte de a imbina noul cu vechiul, luand nastere astfel curente precum NeoBop, NeoClassical, Modern Creative, NewBossa. Se reiau teme mai vechi folosindu-se instrumente electronice si sonoritati moderne, artisti care au experimentat instrumentele electronice se intorc la cele clasice... 
Eu personal sunt cam in ceata. Nu cred ca mai exista un anume still de jazz ci mai degraba un anume stil al unui anume muzician. Singurul stil "standardizat" ar fi Acid Jazz - un fel de jazz facut de DJ


Jazz inseamna improvizatie si spontaneitate. Dar nu va lasati inselati de aparente. In spatele acestei spontaneitati stau mii de ore de repetitii si munca grea. Dar asta e treaba artistilor. Eu, ca simplu spectator si consumator nu pot decat sa ma bucur de rezultatul muncii lor.




Publicat de la Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)